Nu există niciun roman care să fi fost la fel de prost citit ca Rusoaica lui Gib Mihăescu. Inclusiv de către critica literară a anilor '30 din secolul trecut. Despre critica de după război e greu de vorbit. Tipărit în 1933, romanul n-a fost reeditat niciodată în timpul comunismului. Nici măcar în edițiile critice. Motivul este în primul rând titlul. Cu toată „despărțirea" politică a regimului de la București de Uniunea Sovietică din aprilie 1964, liderii comuniști români au continuat să menajeze până la sfârșit „marea țară prietenă", era formula obișnuită, de la Răsărit, interzicând orice referire directă. Rusoaica e un roman captivant, care se citește cu plăcere, dincolo de toate sofisticatele considerații ale criticilor. E un roman de aventuri și de iubire, despre un tânăr care își ia dorințele drept vise și iluziile drept idealuri. Cu toții, la o anumită vârstă, pățim acest lucru. Și până să ne fie rușine de pățania proprie, ne desfătăm cu nemaipomenitele pățanii sentimentale ale locotenentului Ragaiac.