Acesta este „romanul“ ultimului Caragiale, Mateiu. Un demers insolit, împletire de autentic, imaginație și verosimil pe scena belle époque a lumii dâmbovițene. O lume urmărită atât din exteriorul, cât și din interiorul unui cuget aparte, cugetul „celui mai reacționar scriitor român“. Personajul este unul cu totul special, semeț, nonconformist, dificil de acceptat. Tânăr, își țese cu obstinație modul de existență și înfățișarea de veritabil dandy, scandalizându-și filistinii contemporani, în frunte cu celebrul său tată. Matur, se izolează în ținută și trufie, ajungând personalitatea cea mai ciudată a Bucureștiului interbelic. Devine, din bastardul „berarului“ Caragiale, urmașul conților transilvăneni pe care-i adoptase. Își trăiește ultimul deceniu în casa boieroaicei Marica Sion, cârpind moșia acesteia din Bărăgan, pe care se încăpățânează să o transforme într-o adevărată seniorie. Acum, prin toată ființa, demonstrează ceea ce dorise: noblesse, élégance, style. Aproape că se rupe de vremea lui, vremea în care „aleșii vulgului încep să îmbăloșeze totul“. Tânjea după România dinainte de primul război, așa cum tânjesc unii dintre noi după România dinaintea celui de-al doilea.